Denis Alibec (32 de ani), atacantul echipei naționale a României, ar putea reveni la Farul Constanța, echipa antrenată de Gică Hagi.
Atacantul naționalei evoluează la gruparea Muaither SC din Qatar, la care s-a transferat în august 2023.
În 31 de partide disputate pentru Farul Constanţa în sezonul 2022-2023, atacantul a înscris 14 goluri şi a reuşit 8 pase decisive. În actualul sezon, Alibec reuşise să înscrie de 3 ori şi să ofere două pase decisive în şase partide.
În cariera sa de până acum, Denis Alibec a mai evoluat pentru Inter Milano, KV Mechelen, FC Viitorul, Bologna, Astra Giurgiu, FCSB, CFR Cluj, Kayserispor şi Atromitos.
“Am vorbit și cu Mister (n.r. antrenorul lui Muaither, Murcia Gonzalez), poate mă transfer acum în iarnă. Dacă nu, sper să joc cât mai bine aici și să câștigăm câteva meciuri să mergem mai sus. Ritmul meciurilor este unul bun, dar la antrenamente nu este ritmul atât de intens.
Am înțeles, conform noilor reguli, că aș putea juca și la a treia echipă într-un an, sau, dacă nu, la Farul Constanța. Prima oară trebuie să mă gândesc să joc aici pentru că am contract cu ei.
Am pierdut iar (n.r. Muaither a pierdut cu Qatar SC, în deplasare, scor 2-3).
Este dificil, dar avem un antrenor nou și încet-încet începem să jucăm mult mai bine. Aici joc extremă dreaptă în 4-3-3. Antrenorul îmi cere să cobor mereu cu fundașul, dar este destul de greu pentru mine pentru că nu am mai făcut asta”, a spus Denis Alibec pentru Digi Sport.
Denis Alibec se află în vederile selecționerului Edi Iordănescu pentru turneul final Euro 2024.
România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorți efectuate sâmbătă la Elbphilharmonie din Hamburg.
Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina – Ucraina şi Israel – Islanda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER